LIVE
LIVE
Radio Betel Alcala
Noi credem într-un singur Dumnezeu, manifestat în trei Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Noi credem că Biblia este Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu şi că este singura normă de credinţă a credinciosului şi a Bisericii. Noi credem că Dumnezeu este Creatorul întregului univers, al omului şi al îngerilor. Noi credem că păcatul a intrat în lume prin neascultarea primului om, Adam, şi că fiecare om se naşte în păcat, având nevoie de mântuire. Noi credem că doar harul lui Dumnezeu face posibilă mântuirea omului, prin jertfa Domnului Iisus Hristos, şi că beneficiile acestei jertfe sunt însuşite prin credinţă şi pocăinţă. Noi credem că naşterea din nou a omului este opera Duhului Sfânt şi că Duhul Sfânt continuă să lucreze în viaţa credinciosului dându-i acestuia puterea de a face fapte bune (de a aduce roadă) şi de a trăi o viaţă sfântă. Noi credem că botezul în apă se acordă celor care s-au întors la Dumnezeu şi au fost născuţi din nou, că trebuie efectuat în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt şi că este actul prin care credinciosul este integrat în Biserică. Noi credem în botezul cu Duhul Sfânt, ca experienţă distinctă de naşterea din nou şi de botezul în apă, experienţă prin care credinciosul primeşte putere pentru slujire şi care trebuie să fie urmată de umpleri repetate. Noi credem că actul Euharistiei a fost instituit de Domnul Iisus şi că el este un aşezământ esenţial al Bisericii prin care credincioşii îşi exprimă părtăşia cu ipostaza dumnezeiască a Domnului nostru Iisus Hristos. Noi credem în continuitatea manifestărilor supranaturale ale Duhului Sfânt, prin darurile pe care le împarte El credincioşilor, spre zidirea Bisericii. Noi credem în preoţia tuturor credincioşilor dar şi în chemarea specială a unor credincioşi de a sluji ca lucrători învestiţi în lucrare prin hirotonisire. Noi credem în sanctitatea familiei, ca instituţie rânduită de Dumnezeu prin actul căsătoriei. Noi credem că mandatul suprem al Bisericii este acela de a duce Evanghelia până la marginile pământului şi că acest mandat trebuie dus la îndeplinire prin efortul conjugat al tuturor membrilor ei. Noi credem în a doua venire a Domnului Iisus Hristos pentru a-şi răpi Biserica, în învierea morţilor, în judecata de apoi şi în răsplătirile divine, în destinul veşnic al omului în Paradisul lui Dumnezeu sau în iad, despărţit pentru totdeauna de Dumnezeu.
Radio Gosen
Radio Eldad
RVE Suceava
Aripi Spre Cer Popular
Calea Spre Cer Popular
Radio Ekklesia
Radio Predic
RVE Timisoara
Radio Philadelphia Copii
RVE Bucuresti
Aripi Spre Cer
Aripi Spre Cer Predici
RVE Oradea Muzica
Calea Spre Cer Biblia
RVE Sibiu
Radio Calea Spre Cer
RVE Oradea
Radio Pentinădlac
Radio Micul Samaritean
RVE Zalau
Radio Philadelphia Clasic
Aripi Spre Cer Instrumental
Calea Spre Cer Copii
Radio de Cuvant
RVE Hunedoara
Radio Levi
Cross One
RVE Predici
Aripi Spre Cer Special
Radio Vocea Creștinilor
Radio Armonia
RVE Oradea International
Radio Emanuel
Radio Vocea Credintei
Radio ALT FM Arad
Radio Vestea Buna
RVE Brasov
Radio Filadelfia
Radio Elim Kids
RVE Constanta
RVE Viena Muzica
Radio Elim Plus
Radio Crestin Autentic
Radio Vocea Sperantei
RVE Cluj
RVE Satu Mare
Radio Filadelfia Special
Radio Elim Air
Radio Joy
Radio SOS
Radio Allelon
RVE Soveja
RVE Targoviste
Radio Filadelfia Christmas
Radio O Noua Sansa
Radio Old Christian Radio
Radio 9 FM - Moldova Noua
Radio Betel Alcala
Radio Philadelphia Melbourne
RVE Viena
RVE Viena Tineri [DE]
Radio Antiohia
Radio Moody Chicago
Radio Philadelphia Mansuè
Recenzii Radio Betel Alcala
Nu funcționează ceva la acest post? Semnalează o problemă
Radio Betel Alcala
Stații favorite:
Radio Gosen
Radio Eldad
RVE Suceava
Aripi Spre Cer Popular
Calea Spre Cer Popular
Radio Ekklesia
Radio Predic
RVE Timisoara
Radio Philadelphia Copii
RVE Bucuresti
Aripi Spre Cer
Aripi Spre Cer Predici
RVE Oradea Muzica
Calea Spre Cer Biblia
RVE Sibiu
Radio Calea Spre Cer
RVE Oradea
Radio Pentinădlac
Radio Micul Samaritean
RVE Zalau
Radio Philadelphia Clasic
Aripi Spre Cer Instrumental
Calea Spre Cer Copii
Radio de Cuvant
RVE Hunedoara
Radio Levi
Cross One
RVE Predici
Aripi Spre Cer Special
Radio Vocea Creștinilor
Radio Armonia
RVE Oradea International
Radio Emanuel
Radio Vocea Credintei
Radio ALT FM Arad
Radio Vestea Buna
RVE Brasov
Radio Filadelfia
Radio Elim Kids
RVE Constanta
RVE Viena Muzica
Radio Elim Plus
Radio Crestin Autentic
Radio Vocea Sperantei
RVE Cluj
RVE Satu Mare
Radio Filadelfia Special
Radio Elim Air
Radio Joy
Radio SOS
Radio Allelon
RVE Soveja
RVE Targoviste
Radio Filadelfia Christmas
Radio O Noua Sansa
Radio Old Christian Radio
Radio 9 FM - Moldova Noua
Radio Betel Alcala
Radio Philadelphia Melbourne
RVE Viena
RVE Viena Tineri [DE]
Radio Antiohia
Radio Moody Chicago
Radio Philadelphia Mansuè

